vineri, 20 iunie 2014

Cam ce as avea de subliniat in acest an electoral

      CAM CE AȘ AVEA DE SUBLINIAT ÎN ACEST AN ELECTORAL


ÎN PRIMUL RÂND: EU ÎNSUMI–CATINDATUL


...După două candidaturi parlamentare ca independent, dorind să forțez votul uninominal care nu se mai legifera, m-am retras bine chelfănit din acea luptă electorală care prevedea avantaje numai pentru supunerea la înregimentare: Partidele aveau dreptul la procentaj și redistribuire, în vreme ce independenților li se pretindea numărul maxim de voturi corespunzător cu județul respectiv. Am candidat la Constanța, unul dintre cele mai mari și mai populate județe, unde locul meu l-a luat lista unui partid care avea în întregime cu vreo două mii de voturi mai puțin; apoi am candidat la Giurgiu, care era unul dintre cele mai mici, așa că UDMR-ul a trebuit să aducă destul de puține voturi redistribuite din Harghita, ca să mi-o ia înainte candidatul lor care, local, nu se baza decât pe recruții din secuime care făceau instrucție la Dunăre, ăsta fiind și calculul prin care Uniunea Maghiară avea listă electorală la Giurgiu și Mehedinți: E deajuns să ai două-trei voturi în județul respectiv; restul le aduci prin redistribuire și gata: îi faci pe olteni udemeriști!
Asta-i problema îm politica românească: REDISTRIBUIREA!... Pe vremea aceea, când de-abia se discuta posibilitatea votului uninominal, candidatura mea independentă având și scopul de a forța nota contra tărăgănelilor celor care beneficiau de asemenea REDISTRIBUIRI, eu credeam că este numai una dintre probleme. Acum îmi dau seama că, de fapt ea este Problema-cu-literă-mare. Iar, de când, și în condiții de colegii uninominale, poți candida până-n pânzele albe ca independent, dar dacă n-ai norocul să țâșnești într-un alt mod decât cel practicat obligatoriu, legea e de așa natură încât, nu numai că tot prin REDISTRIBUIRE câștigă majoritatea, așa cum s-a văzut, dar ne trezim cu dublarea parazitară a numărului de aleși, exact din partea partidelor care au legiferat proceduri înșelătoare. Așa că REDISTRIBUIREA devine de-a dreptul o placă turnantă de care depinde nu numai întregul proces electoral, ci care are prioritate în configurarea sistemului politic corupt, bazat pe aspectele formale ale unei democrații strict statistice. Iată schema lui:
Partidul îl ajută pe candidatul său pentru o funcție a puterii prin REDISTRIBUIREA voturilor de care, numai și numai, înalta lui conducere are dreptul să dispună. Alesul ajunge în funcția respectivă și, la rându-i, REDISTRIBUIE fonduri de la bugetul de stat în folosul clientelei politice. Clientela politică, încasând asemenea foloase favorizatoare, se execută conform cutumei REDISTRIBUIND o parte din ele în șpăgi către șefi și generoase donații către partid. Beneficiarii șpăgilor REDISTRIBUIE o parte dintre acestea fie pentru campania generală a partidului, fie pentru campania personală prin care se mențin în funcții de conducere de unde, după ce primesc un nou mandat prin REDISTRIBUIREA voturilor, o iau de la capăt REDISTRIBUIND creditele  de la bugetul de stat ai căror ordonatori sunt, în așa fel încât, ele să fie cu atenție REDISTRIBUITE în folosul clientelei politice prin care se REDISTRIBUIE în șpăgi și cotizații de partid care, la rândul lor, asigură mecanismul REDISTRIBUIRII voturilor. De unde... iarăși și iarăși și iarăși... încât, pesemne că ar merita chiar și premiul Nobel; pentru că, după cum constatăm, în acest domeniu, mult visatul perpetuum-mobile, s-a inventat!
Ei bine, spuneți-mi: în acest perpetuum mobile care funcționează din ce în ce mai bine uns, unde-și mai găsește locul amărâtul de independent care n-a vrut sau, pur și simplu, n-a avut de-a face în viața lui cu fastuosul concept de REDISTRIBUIRE – temei al democrației  slăvite de toți policienii vremii noastre?!!
Am avut, așadar, în cei patru ani când am obstinat să candidez de două ori, o singură satisfacție: Că am putut calcula pe propriul meu buzunar cam cât costă o lună de campanie electorală, rezultând o sumă de cel puțin patru ori mai mică decât primeau unii de la bugetul de stat și, posibil, de zece ori mai mică decât pretind bugetele partidelor care cer donații când procedează cinstit iar, când nu... Ehe!...
Dar mă abțin; ce mai pot să spun?!... Asemenea partide, măcar în secolul trecut, despre care vorbesc, aveau și conducători săraci - curați ca lacrima, aveau și tehnici speciale de spălare a banilor, dar și demnitari postați special spre a veghea să nu fie implicate în procesele marii corupții... Abia secolul ăsta a venit cu ceva DNA în plus; dar repede au redescoperit băieții jucăria cu imunitatea parlamentară, cea pentru care dădeau bani cu sacii contracandidații mei din secolul astăzi depășit și temporal, dar și ca șmecherie electorală. 
Eu am ținut socoteala tuturor cheltuielilor pe care le-am făcut, inclusiv echivalența micilor ajutoare, de genul găzduirii, sau transportării mele cu mașina, pe care le-am primit. Și, cu toate că, așa cum am spus, am bătut conștiincios toate drumurile județelor unde am candidat (ceea ce chiar mă pasiona pentru cunoașterea oamenilor și studiul sociologic), cum nu făceau contracandidații care aveau primari din partidele respective pentru asigurat voturile, cheltuiala pe o lună - inclusiv afișele pe care le-am făcut simple, fără poze și culori, mai mult cu programe decât cu portrete, că doar mă vedeau oamenii în carne și oase și le dădeam personal autografe, nu trimiteam prin agenți electorali pozele cu semnătură ca a Madonei – a fost între 20 și 30 de milioane de lei vechi. Calculați: Față de sutele de milioane cum convine partidelor să se acrediteze ideea de preț al campaniiei electorale pe cap de candidat, aceasta devenind o afacere întreagă, cu dedesubturi necurate patronate de lideri politici care se pretind curați!... Fiindcă, la acest preț mare, trebuie să roadă cât mai mulți, dar și să dea cât mai mulți în speranța că vor recupera apoi de la aleși favorizându-le afacerile cu statul – această boală secătuitoare a firmelor particulare parazitare pe bugetul de stat! Acest fenomen nociv de degradare națională, adevărată antinomie a conceptului de afacere adevărată și cinstită, pe care, încă Rădulescu-Motru, la vremea lui, l-a constatat a fi contra naturii; caracterizând, adică, lipsa de inițiativă adevărată a întreprinzătorului român, sugător indirect de la dările noastre și redistribuitor al acestora prin șpagă, capabil de hoții cât de sofisticate, dar incapabil de a realiza un real produs intern.  
La Constanța, mă mai lua cu mașina lui un fost căpitan de cursă lungă care, în 1989 venea prin Gibraltar cu vaporul plin de minereu argentinian, pe care, auzind de  marea eliberare de la București, l-a vândut undeva pe coasta Africii. Apoi, la Pireu, a vândut și vaporul dând marinarilor bilete de avion ca să nu-l taie de va da ochii cu ei în țară, iar acum spera chiar și în voturile lor. Își cumpărase la un partid mai mic locul întâi pe listă la Camera Deputaților și nu-l deranja candidatura mea la Senat. Așa că mă lua cu el sperând ca lupta mea, lipsită de ascunzișuri și de scerete de partid, să-i poarte și lui noroc. Numai când sondajele scțârțâiau, ajungea la disperare și-mi spunea: „Ce-ți pasă?! Dumneata, și dacă ieși  și dacă nu ieși în alegeri, rămâi liber; dar eu, prostul, m-am scumpit la încă cincizeci de milioane cu care, pe lângă suta pe care am dat-o la ăștia, cumpăram un loc la cei mari și aveam garantată imunitatea!... Am fost un dobitoc, domnule: Încă cincizeci de milioane și, gândește-te: patru ani stăteam liniștit. Ba, mai găseam eu câțiva ca mine acolo-n Parlament și aranjam niște legi cu care, după aia scăpam definitiv!... Ești scriitor și înțelegi sufletul omului, așa că-ți dai seama prin ce emoții trec eu cu partidul ăsta mic și nenorocit, fiindcă m-am scumpit la cincizeci de milioane pe care, prin ce mi-au mai ciupit ei și pentru candidatul la prezidențiale și alte plocoane, le-am depășit de mult. Iar cheltuielile se tot măresc dând de băut prin sate, în loc să stau s-aștept să lucreze mașina de vot ca la cei mari!... Mă înțelegi de ce spun că am fost un prost, nu?”...
Îl înțelegeam, cum să nu-l înțeleg? Doar sunt scriitorși cunosc sufletul omului, chiar dacă-i lichea!... Înțelegeam și mașina de vot ce și-ar fi dorit-o ca să-l aleagă după prețul plătit și nu după cum voiau alegătorii, fiindcă și eu băteam satele unde nu prea vedeam venind candidații de la partidele mari, cărora slujitorii locali le obțineau voturile, campania electorală făcându-se de la distanță și pe alte criterii!... Dar nu neapărat pentru asta îl înțelegeam ci, mai ales, așa cum el ajunsese să-și facă socoteala că i se apropiau cheltuielile de vreo două sute de milioane, pusesem și eu la bătaie toate cele două mii de mărci germane pe care le economisisem de la o bursă și, zău, nu-mi era indiferent!... Faceți calculul la cursul valutar de atunci; veți vedea că valorau cam cât cei patru mii de lei, cât mi-a cerut acum Uniunea Scriitorilor ca să mă ducă-n campanie electorală pe la  filialele unde jocurile erau făcute de trepăduși credincioși, iar urnele pline erau puse chiar în mașina celor care veneau să ceară voturile pentru ei, ca să se numere abia peste două săptămâni la București. Gândiți-vă: Două săptămâni, când tehnica fundurilor duble la urne rezolvă problema în două minute!
Asemenea electorale, nici marele grup de consultanță americană GQRR, angajat de madam Udrea cu copersonajul ei de tablou Pinalti, nu performează!... Dar vezi, am și eu năravul ăsta urât cu eșecul la electorale de care nu mă dezbar. Poate tocmai cum spunea colegul meu de candidatură din secolul trecut: „Ce-mi pasă?! Pe mine de arestat nu mă arestează nimeni, iar nevoie de a strâmba vreo lege în favoarea mea, nu am!”... La mine este, pur și simplu, ambiț electoral sincer și dezinteresat. Trăiască independentul din mine!


Corneliu Leu
leuc@upcmail.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu